Sanzienele

Sanzienele sunt zane bune, despre care se crede ca vin si danseaza in hora, pe cer, in seara de 23 spre 24 iunie. Potrivit traditiei, in Noaptea de Sanziene se deschid cerurile si ne putem vedea ursitii! In aceasta zi se sarbatoreste nasterea Sfantului Ioan Botezatorul.

Se spune ca Sanzienele, numite in unele locuri si Iele sau Dragaice, plutesc in aer sau umbla pe pamant in Noaptea de Sanziene, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu cu fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile, tamaduiesc bolnavii si apara semanaturile de grindina.
Ziua de astazi se mai numeste si Cap de Vara, pentru ca soarele ajunge la apogeu.

Tot astazi, in calendarul gregorian se sarbatoreste nasterea Sf. Ioan Botezătorul. Conform evangheliei după Luca, parintii lui erau preotul Zaharia si sotia sa Elisabeta. Acestia nu au nu aveau copii, desi se aflau la o varsta inaintata. La evrei acesta era un neajuns, întrucât îngrijirea vârstnicilor era asigurată de descendenți. Într-o zi de sarbatoare din vremea împăratului Irod cel Mare, când tot poporul era afară și se ruga, Zaharia a intrat in templu să tămâieze. Arhanghelul Gabriel i s-a aratat stând de-a dreapta altarului tămâierii, anunțand că i-au fost ascultate rugăciunile și că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan. Pentru că a fost neîncrezător în vestea adusă de Ingerul Domnului, Zaharia a rămas mut până în ziua când s-au împlinit acestea. Când a venit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. În a 8-a zi când trebuia tăiat împrejur, s-au adunat vecinii și rudele și voiau să-l numească pe prunc Zaharia, dupa tată. Fiind soție de prooroc și avand și ea darul proorociei, Elisabeta le spune că se va chema Ioan. Cei din adunare au inceput sa obiecteze și i-au cerut părerea lui Zaharia, care a scris pe o tăbliță: „Ioan este numele lui”
In clipa următoare Zaharia a putut din nou să vorbească. Minunile petrecute – stearpa a născut la bătrânețe, mutul a început să vorbească – i-a facut pe cei adunati să se întrebe cine va fi acest copil.

Articol din ciclul Scoala Tabere cu Suflet, Lectia de Religie

Foto: Pontormo, Desco da parto, 1526, Nasterea Sf.Ioan Botezatorul

Published by Radu

taberecusuflet.ro/RS/

Leave a comment

Design a site like this with WordPress.com
Get started